ACTIVITATEA CENTRULUI DE TERAPII COMPLEMENTARE  ȘOȘA

Ideea a plecat de la gândul că mă voi pensiona și ce anume voi putea face după aceea.

O doamnă deosebită mi-a dat ideea să rămân în zona medicală, dar să fac terapie cu produse ale stupului. La acel moment nu am realizat efectiv ce înseamnă acest lucru. M-am gândit la a consuma miere, propolis în formă de tinctură și eventual polen colectat din stup.

Ulterior am început să citesc, să mă informez și să particip la tot felul de conferințe, congrese, tabere apicole și întruniri pe tema apiterapiei. Aceste întâlniri au loc periodic în toată țara. Se dezbat subiecte foarte interesante, atrăgătoare din punct de vedere al alternativei medicinii clasice, alopate. Așa am descoperit ce înseamnă terapia cu aer de stup, aerosolii cu propolis, aerosol cu diluție de miere, dietele cu produse ale stupului care pot fi un real adjuvant în terapiile alopate și un mod de a menține sănătatea organismului la un nivel optim.

Aerosoli cu aer propolizat  din stup

Din păcate nu voi putea adopta pe de-a-ntregul idea terapiei cu aer de stup. Și aceasta fiindcă sunt alergică la veninul de albine . Dar asta nu mă face să renunț la a oferii puțin din minunatele produse ale stupului.

Aerul de stup oferit spre a fi inhalat , așa cum obișnuiește să spună dr. Stângaciu Ștefan – președintele Societății de Apiterapie din România, poate fi oferit ca un api-spa. La fel cum se face aerosolul cu sare în saline tot așa se poate face aerosolul cu aer de stup în forme diferite.

Modul meu de a oferii aerul din stup se numește ”terapie cu aer propolizat din  stup”. În stup  se regăsesc toate aromele produselor stupului: ceară, polen, miere, propolis, etc. Aceste arome sunt captate de un sistem de ventilare aplicat pe capacul stupului care se continua cu un tub și o mască prin care clientul/pacientul inspiră aromele din stup. Sistemul de extracție nu permite aerului expirat de către pacient să se întoarcă în stup, acesta prezentând o supapă de blocare pentru aerul expirat. Stupul conține rame cu toate produsele fabricate de micile vietăți minune – albinele. Aceste rame sunt înlocuite periodic în funcție de cantitatea de arome eliberată prin sistemul de extracție. Stupul va fi suplimentat cu propolis în formă solidă plasat pentru a amplifica efectul. Durata ședinței de aerosoli cu aer de stup este de cel puțin 30 de minute. Recomandat este o oră. Cura de aerosoli pentru a fi eficientă este de cel puțin 10 ședințe. Se întocmește o fișe pentru fiecare persoană care efectuează această procedură. La venirea în centru fiecare  pacient prezintă o adeverință medicală eliberată de către medicul de familie prin care să ateste că persoana nu este  alergică la  produsele stupului. Această terapie complementară  se aplică nu doar persoanelor cu o patologie neapărat. Se face terapie inclusiv pentru persoane sănătoase care doresc să își mențină starea bună de sănătate, atât fizic cât și psihic. Un medic psihiatru m-a întrebat: ” cum adică ajută la starea psihic?” Albinele strâng produsele din tot felul de plante care sunt cunoscute pentru efectele terapeutice cum ar fi: roinița pentru care se cunoaște efectul de liniștire prin consum de ceaiuri, lavanda care de asemenea este o planta cunoscută pentru efectul liniștitor pe care îl are asupra psihicului. Și iată de unde efectul therapeutic pe psihicul pacientului. În plus o stare bună de sănătate, automat asigură și un confort psihic.

Terapia cu propolis

 Pe lângă terapia cu aer de stup  se face și terapie cu aerosoli de propolis. Dintre toate produsele apicole, propolisul este probabil cel mai „medicinal” produs al stupului. Aerosolul cu propolis poate fi oferit prin mai multe variante cu m ar fi: propolisul solid în capsule, propolisul solid brut, tinctura de propolis.

 Aerosolul cu capsule de propolis se face cu eliberarea aerosolului în interiorul camerei. Acest tip de aerosol va fi eliberat în toate încăperile centrului. Aerosolul cu propolis solid brut se aplică individual prin aparat de aerosol prevăzut cu mască, în  ședințe de 30 de minute împărțite în două fragmente de 15 minute cu pauză de 10 minute între el.  Cura cu erosoli de propolis pentru un efect resimțit, se face în cel puțin 10 ședințe.

Aerosolii cu tincture de propolis 30%,  producție proprie,  se face cu aparat clasic de aerosol în diluție 1:1 timp de 5-10 minute. Recomandarea curei se face în funcție de tipul de afecțiune. Spre exemplu pentru bronșita asmatiformă, astm bronșic se recomandă cura de 15-30 de ședințe. Tinctura de propolis se poate consuma și oral , sub formă de picături, doza fiind calculate în funcție de  afecțiune, greutate corporală.  

La nivelul centrului se vor oferi ceaiuri aromatice din plante culese din producția proprie sau din flora spontană cum ar fi: mentă, lavandă, roiniță, salvie, păpădie, păducel, etc.

Aerosolul cu diluție de miere

Se face aerosol cu diluție de miere de salcâm 10% cu rezultate foarte bune în tusea persistentă.

Consumul de miere

Toate tipurile de terapie manționate mai sus pot, sau mai bine zis se recomandă a fi  acompaniate/asociate cu consumul de miere.

Activitatea de masaj

În cadrul centrului se fac masaje cu fotolii de masaj Massato care au 7 programe diferite de masaj automat sau masaje personalizate stabilite/selectate  manual.

Masaj efectuat cu pat cu role de jad care asigură un masaj atît de relaxare cât și therapeutic printr-o multitudine de programe automate sau manuale personalizate.

Se poate face și masaj pentru zona piciorelor ( tălpi și gambe) cu aparat pentru masaj special cu role de jad, prin frământare, presopunctură și termoterapie.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *